Violeta și Eugen Pătru

Una dintre cele mai vechi tehnici din domeniul olăritului din România, privind ceramica albă sau dacică, supravieţuieşte datorită pasiunii pentru acest meşteşug a familiei Pătru - Violeta și Eugen din comuna vâlceană Vlădeşti. Eugen Pătru: "Noi ne menţinem linia tradiţională. Mergem pe ceramica noastră, fără maşinării, fără produse manufacturate. Facem aceeaşi muncă pe care o făceau şi străbunii noştri" Sunt printre cei mai cunoscuţi meşteri populari din Vâlcea, dar şi singurii ceramişti care au mai rămas la Vlădeşti, atelierul fiind unicul loc din ţară unde, în prezent, se mai lucrează ceramică albă. Pământul folosit la fabricarea vaselor este un alt element specific ceramicii de Vlădeşti. Spre deosebire de alte zone din ţară, lutul de aici are o compoziţie ce îi dă o rezistenţă mai mare la ardere, astfel că vasele pot fi folosite fără teama că puse direct pe flacără se pot sparge. Tehnica pe care o folosesc pentru realizarea vaselor de lut este una străveche, de pe vremea dacilor şi au învăţat-o de la un alt olar renumit din localitate - Dumitru Șchiopu, tatăl Violetei și socrul lui Eugen. Eugen Pătru: "Eu m-am apucat de olărit mai mult ca hobby şi la insistenţele socrului meu. Am fost electrician, prin 1999, mi-am dat demisia, în aceeaşi zi cu soţia mea, Violeta, şi de atunci amândoi ne-am concentrat numai pe ceramică, pentru că meşterii care mai rămăseseră în localitate erau bătrâni şi nu avea cine să mai lucreze. Încă de prin anii '60, când au fost construite fabricile şi uzinele în jurul oraşului, mulţi au ales să muncească acolo şi nu s-au mai ocupat de olărit. Le-a convenit mai mult aşa pentru că serviciul era stabil, salariul fix şi nu mai trebuia să umble cu oalele prin târguri. Astfel, din 50, 60 de olari, câţi erau în perioada aceea, după 1990 au mai rămas cinci sau şase, care s-au stins fără urmaşi care să dorească să le preia munca. Din punctul meu de vedere, olăritul este o meserie grea, pe care nu oricine poate să o facă (..) Dacă te apuci să faci oale, nu mai eşti liber. Trebuie să aduci lutul, să-l pregăteşti, să-l modelezi, să-l arzi .... Eşti practic legat de el. Noi ne scoatem singuri pământul, cu sapa. Îl cărăm cu roaba acasă, îl udăm şi îl lăsăm să îngheţe iarna, apoi să se dezgheţe, după care îl luăm din nou la sapă ca să îl mărunţim " Obiectele făcute de familia Pătru au ajuns în multe expoziţii şi târguri din ţară şi din străinătate şi, potrivit autorităţilor din Vlădeşti, s-a dezvoltat totodată şi turismul local datorită ceramicii realizate de cei patru. Comuna Vlădeşti este situată la șapte kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea, pe drumul către staţiunea Băile Olăneşti. Din 2017, localitatea a fost inclusă în programul "Ruta Culturală a Ceramicii", susţinut de Comisia Europeană, alături de localităţile Horezu, Corund, Vama, Marginea, Rădăuţi, Satu Mare şi Miercurea Ciuc. Soţii Pătru au strâns până acum un geamantan de diplome şi multe amintiri legate de fiecare participare în ţară sau peste hotare. Au amenajat o expoziţie de ceramică în propria lor casă, din satul Priporu. Expoziţia cuprinde cele mai frumoase produse de ceramică (farfurii, oale, ploşti, produse decorative). S-au gândit şi la cei mici şi au făcut jucării pentru ei din ceramică. Pentru soţii Pătru lutul este sfânt. Ei cred că acest pământ special le-a fost aşezat special la îndemână în această zonă. La Vlădeşti, spre deosebire de alte zone – cum este Horezu de exemplu lutul se află la suprafaţă, la îndemâna olarilor. La Horezu – cunoscut centru de ceramică din ţară lutul este la o adâncime destul de mare. Violeta și Eugen Pătru aduc lutul acasă toamna, aşteaptă să îngheţe, după care il transportă la roată. Iarna lucrează mai mult, chiar şi 20 de ore pe zi. La roata olarului, se înfăptuieşte minunea: mâinile olarului transformă bucăţile de lut impersonale, cu forme ciudate în adevărate obiecte de artă: ulcele, farfurii, etc. „De aici îi predau ştafeta Violetei, care de mică s-a jucat cu pământul. Îi plăcea să stea tot timpul în preajma tatălui ei, marele meşter Dumitru Şchiopu. Ei îi revine rolul de a face lutul să prindă strălucirea finală, ea este cea care face finisările şi pictează. Are ochiul format. Vede imediat când ceva nu e bine. Îşi alege singură motivele: melc, spirală, brăduţ, vălul miresei, figuri geometrice... Şi culorile la fel, dar ţine cont de tradiţie (...) Abia când obiectele sunt scoase din cuptor se poate vedea calitatea. La prima ardere ele sunt nedecorate, abia pe urmă se trec din nou pe la roată şi se colorează, după care urmează iar arderea. Operaţia se repetă de câteva ori. După zile bune de muncă, se văd şi rezultatele: cele mai frumoase obiecte rămân în expoziţia familiei noastre sau iau drumul târgurilor şi expoziţiilor din ţară sau străinătate”. Soții Pătru fac orice din lut, de la jucării pentru copii ca de exemplu fluiere, figurile zoomorfe, antropomorfe, toate manual nu pe roată, până la vestitele oale pentru sarmale sau oale, ulcele, căni, ulcioare, tăvi de friptură. Specificul zoneieste ceramica albă care este unică, nu se mai face niciunde în România. Acest tip de ceramică este cunoscută şi ca ceramica dacică şi se spune că este una dintre cele mai vechi. Se obţine destul de greu această ceramică. Vasul din lut care este ars prima dată este scăldat într-o humă albă, angobă îi spune apoi se face decorul. Şi aici sunt unici în judeţ. Sunt singurii care fac acest decor cu glazură, cu smalţ cum se spune. Ceilalţi fac cu oxizi de metal. Un alt specific este decorul făcut după prima ardere. Adică se arde obiectul pe biscuit, se scaldă, se face decorul şi apoi intră din din nou la cuptor. Olăritul i-a schimbat viaţa lui Eugen Pătru în toate domeniile, pentru că a ajuns să modeleze lutul din dragoste pentru actuala sa soţie. Pentru a o cuceri pe Violeta, care muncea tot timpul pe lângă tatăl său, meşterul Şchiopu, a furat pur şi simplu meseria de la acesta. Nu i-a trebuit mult, meşterul Dumitru Schiopu chiar se miră cum a reuşit actualul său ginere să înveţe atât de repede arta aceasta grea, pe când alţii „s-au căznit şi n-a ieşit nimic”. Povestea lutului a însemnat pentru Eugen şi Violeta povestea dragostei lor, deoarece după ce a înţeles frumuseţea acestui meşteşug Eugen Pătru nu a mai putut face altceva. Acum cei doi soţi au o familie frumoasă, cu doi băieţi – Laurenţiu şi Damian, care le moştenesc talentul. Pe vremuri, Vlădeştiul era un centru important de olărit al judeţului şi al României. La fiecare 10-12 case era măcar un meşter olar care lucra de zor şi îşi vindea produsele pentru a supravieţui. Acum, a mai rămas un singur bastion în întreaga zonă. Familia Pătru din satul Priporu de la Vlădeşti, adică Eugen şi Violeta, este singura care duce tradiţia mai departe Cei doi au reuşit, cu ajutorul primarului de la Vlădeşti, să facă o “Casă a Olarului”, în clădirea căminului cultural, acolo unde se pot învăţa tainele acestei meserii vechi. Sunt şi roţi destinate copiilor, şi roţi mai mari şi o adevărată expoziţie. Vin copii din toată ţara, în săptămâna altfel sau în vacanţe, să înveţe acest meşteşug. Cei doi soți vor, însă, să găsească o cale legală pentru ca cei ce doresc să înveţe tainele olăritului şi să poată primi şi o diplomă care să ateste acest lucru. “Noi ştim cum am început, a fost mai întâi curiozitatea, apoi devine un hobby şi în ultima etapă este necesitatea, dacă faci numai aşa ceva trebuie să câştigi şi ceva bănuţi şi să ai din ce să trăieşti. Din atâţia copii care vin la demonstraţii, e imposibil să nu fie şi câţiva care să practice pe viitor olăritul, în aşa fel încât să nu moară această meserie în Vlădeşti şi în întreaga zonă. E important ca măcar să înveţe această meserie care, pe viitor, este posibil să le folosească. Cine ştie când se poate întâmpla să nu mai ai un loc de muncă şi, uite, olăritul poate să fie o alternativă. Suntem în drum spre Olăneşti, îi sfătuim pe turişti să facă un mic popas şi la căminul cultural de la noi, să vadă Casa Olarului”. Eugen Pătru: “Pentru fiecare obiect pun suflet, indiferent că lucrez la el două minute sau câteva ore. Impactul la copii este foarte mare, asta mă bucură cel mai mult. Nu fac acum primele demonstraţii, am fost şi peste hotare, la mai multe expoziţii internaţionale. Şi acolo mi se cerea să le arăt şi la cei mici. Le punem în mână câte o bucată de lut proaspătă şi vedeau cum din mâna lor iese o ulcică. Poate nu mă credeţi, dar se făceau cozi de 30-40 de copii, cum era la noi la pâine pe pe vremea lui Ceauşescu. Impactul este mare şi pentru însoţitori când mergem în străinătate. Nici ei nu au mai văzut pe viu cum se fac aceste obiecte ornamentale.”

One of the oldest techniques in the field of pottery in Romania, concerning white or Dacian ceramics, survives thanks to the passion for this craft of the Pătru - Violeta and Eugen family from the Vâlcean commune of Vlădeşti. Eugen Pătru: "We maintain our traditional line. We follow our ceramics, without machines, without manufactured products. We do the same work that our ancestors did" They are among the most well-known folk craftsmen from Vâlcea, but also the only ceramists left in Vlădeşti, the workroom being the only place in the country where, at present, white ceramics are still made. The earth used in the manufacture of vessels is another element specific to Vlădeşti ceramics. Unlike other areas in the country, the clay here has a composition that gives it a greater resistance to burning, so the dishes can be used without fear that they may break if placed directly on the flame. The technique they use to make clay vessels is an ancient one, from the time of the Dacians, and they learned it from another famous local potter - Dumitru Șchiopu, Violeta's father and Eugen's father-in-law. Eugen Pătru: "I took up pottery more as a hobby and at the insistence of my father-in-law. I was an electrician in 1999, I resigned on the same day as my wife, Violeta, and since then we both concentrated only on ceramics, because the craftsmen who were left in the locality were old and there was no one left to work. Ever since the 60’s, when the factories were built around the city, many chose to work there and did not - they were still busy with pottery. It suited them better that way because the job was stable, the salary fixed and they no longer had to walk around the fairs with their pots. Thus, out of 50, 60 potters, how many were there in that period, after 1990 there are five or six left, which died out without descendants willing to take over their work. From my point of view, pottery is a hard job, which not everyone can do (..) If you start you make pots, you are no longer free. You have to bring the clay, prepare it, shape it, fire it.... You are practically bound to it. We remove the soil ourselves, with a hoe. We carry it home with the wheelbarrow, water it and let it freeze in the winter, then thaw, after which we take it to the hoe again to shred it." The objects made by the Pătru family have reached many exhibitions and fairs in the country and abroad and, according to the authorities in Vlădeşti, local tourism has also developed thanks to the ceramics made by the four. Vlădeşti commune is located seven kilometres from Râmnicu Vâlcea municipality, on the road to Băile Olăneşti resort. Since 2017, the locality has been included in the "Cultural Route of Ceramics" program, supported by the European Commission, along with the localities of Horezu, Corund, Vama, Marginea, Rădăuţi, Satu Mare and Miercurea Ciuc. The Pătru couple have so far collected a suitcase of diplomas and many memories related to each participation in the country or abroad.They set up an exhibition of ceramics in their own house, in the village of Priporu. The exhibition includes the most beautiful ceramic products (plates, pots, plates, decorative products). They also thought of the little ones and made ceramic toys for them. For the spouses, the clay is sacred. They believe that this special land has been specially placed within their reach in this area. In Vlădești, unlike other areas - such as Horezu, for example, the clay is on the surface, within reach of the potters. At Horezu - a well-known ceramic center in the country, the clay is at a rather large depth. Violeta and Eugen Pătru bring the clay home in the fall, wait for it to freeze, after which they wheel it. In winter they work more, even 20 hours a day. At the potter's wheel, the miracle takes place: the potter's hands transform the impersonal pieces of clay, with strange shapes, into real objects of art: jugs, plates, etc. "From here I am handing over the baton to Violeta, who played with the earth as a child. She liked to be around her father, the great craftsman Dumitru Şchiopu, all the time. Her role is to make the clay catch the final shine, she is the one who does the finishes and paints. He has a formed eye. He sees immediately when something is wrong. She chooses her motifs herself: snail, spiral, log, the bride's veil, geometric figures... And the same colors, but she takes tradition into account (...) You can only see the quality when the objects are taken out of the oven. The first time they are fired, they are undecorated, only then are they put on the wheel again and colored, after which they are fired again. The operation is repeated several times. After good days of work, you can see the results: the most beautiful objects remain in our family's exhibition or go to fairs and exhibitions in the country or abroad". The Pătru family make everything from clay, from children's toys such as whistles, zoomorphic, anthropomorphic figures, all by hand, not on the wheel, to the well-known pots for sardines or pots, jugs, mugs, jugs, roasting trays. The specificity of the area is the white ceramic, which is unique, it is no longer made anywhere in Romania. This type of pottery is also known as Dacian pottery and is said to be one of the oldest. This ceramic is quite difficult to obtain. The clay pot that is first burned is bathed in a white huma, the engobe tells it and then the decoration is made. And here they are unique in the county. They are the only ones who make this decoration with glaze, with enamel as they say. The others do with metal oxides. Another specific feature is the decoration made after the first burning. That is, the object is burned on the biscuit, bathed, decorated and then put back in the oven. Pottery changed Eugen Pătru's life in all areas, because he ended up modelling clay out of love for his current wife. In order to conquer Violeta, who worked all the time beside his father, the craftsman Şchiopu, he simply stole the job from him. It didn't take long, the craftsman Dumitru Șchiopu even wonders how his current son-in-law managed to learn this difficult art so quickly, while others "stood by and nothing came out". The story of clay meant for Eugen and Violeta the story of their love, because after understanding the beauty of this craft, Eugen Pătru could not do anything else. Now the two spouses have a beautiful family, with two boys - Laurentiu and Damian, who inherit their talent. Once upon a time, Vlădeşti was an important pottery center of the county and of Romania. Every 10-12 houses had at least one potter who worked from dawn and sold his products to survive. Now, there is only one bastion left in the entire area. The Pătru family from the village of Priporu in Vlădeşti, i.e. Eugen and Violeta, are the only ones who carry on the tradition. The two managed, with the help of the mayor of Vlădeşti, to make a "Potter's House", in the building of the cultural home, where I can learn the secrets of this ancient trade. There are wheels intended for children, and bigger wheels and a real exhibition. Children come from all over the country, during the week or during the holidays, to learn this craft. The two husbands want, however, to find a legal way so that those who want to learn the secrets of pottery can also receive a diploma attesting to this. "We know how we started, first it was curiosity, then it becomes a hobby and in the last stage it is necessity, if you only do something like this you have to earn some pennies and have something to live on. From so many children who come to the demonstrations, it is impossible not to have a few who will practice pottery in the future, so that this profession does not die in Vlădeşti and in the whole area. It is important that they at least learn this job that, in the future, it is possible to use them. Who knows when it may happen that you no longer have a job and, look, pottery may be an alternative. We are on our way to Olăneşti, we advise tourists to make a short stop at our cultural home, to see the Potter's House". Eugen Pătru: "I put my soul into each object, regardless of whether I work on it for two minutes or a few hours. The impact on children is very big, that's what makes me happy the most. I'm not doing the first demonstrations now, I've also been abroad, at several international exhibitions. And there I was asked to show them to the little ones as well. We put a piece of fresh clay in each of their hands and they saw how a firecracker came out of their hand. Maybe you don't believe me, but there were queues of 30-40 children, like it was at our place for bread during Ceausescu's time. The impact is also great for companions when we go abroad. They have never seen how these ornamental objects are made."

Violeta și Eugen Pătru

A special thanks to all those institutions that have chosen to support the ArITsan project