Am început să desenez în clasa a cincea, făceam caricaturi, desenam pe Superman sau personaje SF, personaje din desenele animate japoneze. Colegilor le făceam schițe de portret, nu studiasem încă desenul, era ceva basic. În 1983, odată cu intrarea la liceu, m-am dus la Școala de Artă, la clasa doamnei Maria Crișan Gaghel. Când am terminat, în 1986, doamna Gaghel a inițiat un proiect, un cenaclu, care a durat până prin anii 2000, apoi ne întâlneam din ce în ce mai rar, până am pornit pe cont propriu. Am studiat apoi singur, am fost autodidact. Portretele au fost doar o parte din ce am învățat, am fost atras de arhitectură, grafică. Am găsit un manual foarte bun pentru studenții din Roma, de la Academia de Arte Frumoase - bazele desenului, creion, hârtie, peisagistică, portret, tot ce era nevoie să știu. Sunt atras de istoria medievală. Am ajuns în anul 2004 la Festivalul Sighișoara Medievală. De fapt, din 1992 îmi tot doream să ajung și abia după 12 ani dorința s-a împlinit. M-am amestecat în mulțime și m-am simțit atât de bine cu întoarcerea asta în timp. Parcă eram acasă, într-o cetate medievală, Cetatea Sighișoarei. A fost un impact foarte puternic pentru mine - cavalerism, domnițe, reconstituire istorică și asta am vrut să fac mai departe - participarea la evenimente cu tematică medievală, costumele, muzica, teatrul - toate îmi plac foarte mult. Mi-am făcut mulți prieteni - cavaleri și trupe. Sunt și organizații, ordine ale cavalerilor, în toate orașele în care sunt și cetăți. În Transilvania mai ales sunt ordine ale cavalerilor - de exemplu, Ordinul Cavalerilor Lupi, din Sighișoara, Ultra Transilvana, din Brașov, Cavalerii Cetății Roșii și Anacronism, din Sibiu, cu care eu am mers prin țară și am participat la evenimente. M-am regăsit pe mine acolo, în linștea lor, eram pictorul trupei. Sunt evenimente în Sibiu și tabere medievale, la Cisnădie. Îmi place foarte mult organizarea asta, făceam mâncare, da, mâncarea...e specială. Se făceau concursuri între membri - “Cel mai cavaler”, “Cel mai luptător”, “Conduita civică cea mai bună” - căștigătorului i se decerna o spadă într-un ceremonial frumos. Mi-e dragă lumea asta. De ce îmi plac portretele? Sunt întrebat și dacă pot trăi din asta... Da, e un mod de viață, să desenezi, să cunoști oameni, istoria lor, să le surprinzi chipurile și stările. Cele mai mari provocări atunci când desenez un portret sunt privirea și zâmbetul, pentru că spun multe despre om, despre viața lui. Pot trece mulți ani peste tine, dar privirea și zâmbetul rămân, chiar și sub “accidentele” timpului. Fac un portret în 15-20 minute, dar am ajuns și la performanța de a face două portrete în 15 minute, odată, la Călimănești. La evenimente sau pe stradă fac schițele, studiul elaborat îl fac acasă, mă uit la poze. Fac un protret elaborat într-o oră, două, depinde de ce îmi transmite mie persoana respectivă, dacă e vorba de un copil, de o persoană în vârstă. Dar poate dura și câteva ore, în mai multe etape. Îmi plac oamenii, sunt unici și diferiți în caracter și fizionomie. De multe ori reușesc să le redau vârsta și meseria în portrete. Mă atrag și caricaturile. Îmi plac lucrările de arhitectură, atât cele din trecut, cât și cele moderne. Tot ce vedem, arta fotografică, arta filmului, totul e un dialog vizual.