Segwina fuq

Curentu'

  • Romania
  • Curentu’ de 220 și 380 – prima bere artizanală din Vâlcea Norocul ți-l faci singur, la fel și stocul de bere. Bere artizanală din Oltenia glumeață Curentu’, soi de bere artizanală care-a-nțepenit o țară, este tras din Vâlcea. Identitatea berii Curentu’ înseamnă experiența berii artizanale printr-o fuziune de tradiție și inovație. Curentu' este marca de bere artizanală din Vâlcea care elogiază umorul românesc. Între bine și rău, între concret și fabulos, între tradițional și avangardist, între autostradă și arătură, există mereu o linie fină despre care sunt multe de discutat. Prin această linie trece Curentu’. Acum vreo 30 de ani, beam bere Alutus, produsă la noi în zonă. A fost un brand de succes, care, din păcate, a murit ca multe alte branduri românesti… De atunci, am tot visat să am propria fabrică. Iar visul mi s-a împlinit și facem bere artizanală. Fabrica are o suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Care e secretul berii artizanale? Este făcută cu drojdie de fermentaţie naturală, pe un timp lung, de trei luni. De aceea, calitatea este mult mai bunp. Am început cu vânzarea ei în judeţ, pentru că şi vâlcenii trebuie să bea bere bună, de cea mai înaltă calitate. Poţi bea o bere bună la un botez, la o nuntă, la orice alt eveniment, pentru că e specială… Este făcută din apă, malţ, drojdie şi hamei… Doar atât! Fără chimicale .. Avem bere albă, neagră şi brună, mai multe sortimente. Berea este realizată sub atenta supraveghere a unui maestru belgian, a cărui familie are o tradiţie de peste 400 de ani în producerea licorii magice.

    Curentu' of 220 and 380 - the first craft beer from Vâlcea You make your own luck, and so does your beer stock. Craft beer from the happy Oltenia. Curentu', the type of craft beer that has taken a country by storm, is drawn from Vâlcea. The identity of Curentu' beer means the experience of craft beer through a fusion of tradition and innovation. Curentu' is the craft beer brand from Vâlcea that praises Romanian humor. Between good and bad, between concrete and fabulous, between traditional and avantgarde, between highway and plowing, there is always a fine line about which there is much to discuss. Curentu' passes through this line. About 30 years ago, we drank Alutus beer, produced in our area. It was a successful brand, which, unfortunately, died like many other Romanian brands... Since then, I have always dreamed of having my own factory. And my dream came true and we make craft beer. The factory has an area of 500 square meters. What is the secret of craft beer? It is made with natural fermentation yeast, over a long period of three months. Therefore, the quality is much better. We started by selling it in the county, because the people of Valcea have to drink good beer, of the highest quality. You can drink a good beer at a baptism, at a wedding, at any other event, because it's special... It's made from water, malt, yeast and hops... That's all! No chemicals.. We have white, black and brown beer, several varieties. The beer is made under the careful supervision of a Belgian master, whose family has a tradition of over 400 years in the production of magical liquor.