Rădăcinile mele sunt adânc ancorate pe malul Nistrului, lângă Cetatea Hotinului, iar viața mea s-a desfășurat pe malurile Begăi, Timișului și Bârzavei. Sunt un fiu al acestor locuri și mă mândresc cu originea mea. Viața nu a fost ușoară pentru mine, pentru că am rămas fără tată la vârsta de doi ani. Tatăl meu a fost deportat în Siberia în 1945, și nu l-am mai văzut niciodată. Mama mea, Nadia, a murit când aveam doar șase ani, într-un accident tragic. Am avut diverse ocupații în viața mea. Am lucrat la gater, am fost ospătar, am învățat la Școala de Artă Populară, am cântat la acordeon, am studiat arte plastice, am jucat în teatru la Opera din Timișoara și am obținut chiar și un loc secund pe regiune. Am absolvit Institutul de Stat, devenind profesor de limba română, iar ulterior am fost director la școala din Goranu, un sat din județul Vâlcea. Acolo, am inițiat elevii în arta sculpturii în lemn. Doina, o fostă colegă de facultate, mi-a devenit parteneră de viață și am întâlnit-o din întâmplare în stațiunea Govora. Am avut norocul să am mentori precum meșterul Nicolae Cernat, care mi-au împărtășit secretele artei lemnului. Sculele pe care le folosesc acum, în sculptura lemnului, sunt aceleași cu cele pe care le foloseam acum 41 de ani. Îmi amintesc că unul dintre cuțitele mele a fost confecționat din bisturiul unui medic, iar altul dintr-un briceag nemțesc. Sunt un om al lemnului și al instrumentelor de sculptat. În tinerețea mea, am fost profesor de limba română, dar am găsit pasiunea pentru arta lemnului la vârsta de 30 de ani și am decis să o transform într-o meserie. Mă atrăgea arta populară și la un târg al meșterilor populari din București, l-am cunoscut pe meșterul Nicolae Cernat, originar din Șugag, județul Alba. Am fost fermecat de lingurile și furcile de tors pe care le realizase, și mi-am dorit să fur meseria și să creez obiecte de lemn în stil popular, dar să le îmbogățesc cu propriile mele cunoștințe și simboluri, pe măsură ce acumulam experiență. În fiecare an, expun lucrările mele la festivaluri și târguri de artă populară din diferite orașe din România. Cu toate acestea, am învățat că nu poți trăi exclusiv din arta populară, din păcate. Este mai degrabă o ocupație potrivită pentru timpul liber sau pentru cei care au ieșit din activitatea profesională. Deși am peste 80 de ani, mă bucur de o bună sănătate și sunt un om matinal. De dimineață, încep ziua cu o alergare pe malul râului Olt, parcug minim 2-3 kilometri. Apoi mă întorc acasă și mă închid în atelier până seara, cu mici pauze doar pentru mese. Lucrez în medie 10-12 ore pe zi în timpul verii și mă pot descrie ca pe cineva care a transformat o pasiune într-un obicei. Îmi place să spun că sunt dependent de frumusețea și profunzimea artei lemnului. Minunatele mele creații sunt realizate cu ajutorul unor instrumente simple, cum ar fi cuțite mici. În arta lemnului, trei legi guvernează totul: repetiția, alternanța și simetria. Cu ajutorul acestor reguli, creez structuri simple, precum triunghiuri sau solzi, care se repetă pe diferite obiecte de lemn. Aceste simboluri transmit înțelesuri adânci și tradiționale, cum ar fi unda apei ca matrice a vieții sau șarpele care-și mușcă coada, simbolizând păzitorul casei. Furca de tors reprezintă o adevărată provocare pentru meșterii populari în lemn. În afară de rolul său funcțional, furca de tors are o semnificație aparte în cultura noastră. Ciobanii obișnuiau să confecționeze furci pentru miresele lor și fiecare furcă era unică, reflectând sentimentele și personalitatea ciobanului. Primele lucrări sculptate au fost ploști și butoiașe, care erau exportate în Statele Unite. De atunci, am continuat să mă perfecționez, concentrându-mă în special pe furcile de tors. În casa mea, găsiți zeci de modele, în special furci ardelenești, obiecte pe care le iubesc și le creez cu pasiune. Unii oameni importanți, precum fostul președinte Emil Constantinescu și fostul prim ministru Nicolae Văcăroiu, au achiziționat obiecte realizate de mine. Pentru mine, lemnul nu este doar o materie primă, ci o parte din identitatea mea. Mă simt ca un ambasador al culturii românești, păstrez și transmit simbolurile și tradițiile noastre prin intermediul lucrărilor mele. Arta lemnului este o modalitate de a păstra tradițiile și cultura noastră. Fiecare obiect sculptat are o semnificație și o poveste. Nimic nu este făcut la întâmplare, și fiecare simbol, inscripție sau ornament are o semnificație ancestrală. Unul dintre cele mai importante aspecte în arta lemnului este alegerea esenței de lemn potrivite. Fiecare obiect este realizat din lemnul adecvat, în funcție de tipul său și de tehnica de lucru. Cuțitele sunt prelungirea mâinilor mele și m-au ajutat să aduc la viață opere de artă din lemn. Arta lemnului are un secret pe care trebuie să-l respectăm cu sfințenie. Lemnul se taie toamna sau iarna, când frunzele au căzut și seva nu mai circulă prin el. La acest moment, lemnul este mai dens și ușor de lucrat. De la etapa de tăiere, debitez lemnul la gater, îl duc la uscătorie, și abia apoi încep să lucrez cu el în atelier. Pe lângă pasiunea pentru arta lemnului, am avut și alte hobby-uri. Am cântat la acordeon, am cultivat coacăze și am avut o seră de flori și legume. Chiar am crescut nutrii și am obținut roșii uriașe, cântărind 1,300 kg. În viața mea, am călătorit și am vizitat muzee din Canada și Europa. După aceste experiențe, m-am întors acasă și am observat că turismul în România are nevoie de mai multă infrastructură și ghiduri pentru a facilita experiența turiștilor. Fie că sunt furci de tors, linguri de lemn, solnițe sau cruci, fiecare obiect este o parte a adevăratei Românii, a tradițiilor și culturii noastre. Nu voi renunța niciodată la această pasiune a mea.