Śledź nas na

  • Romania
  • Camelia Bartalics, pasionată de Art Craft. Locuiesc în orașul Cugir, județul Alba și lucrez la Centrul Cultural Cugir, un loc care mă inspiră mereu. Tot aici am avut expuse lucrările mele, pentru o perioadă îndelungată de timp. Orașul Cugir fiind mic, ideile noi de artă sunt mai greu acceptate dar acest fapt nu mă oprește, dimpotrivă, îmi oferă curajul să merg înainte, să pot arăta că se poate face artă din lucruri mărunte, din lucruri pe care în mod normal unii le consideră deșeuri. Am început relativ târziu, de un an, dar îmi place ceea ce fac și consider această muncă o provocare, lucratul cu firele de ață și pictura pe sticlă. Încerc să fac arta din lucruri simple care sunt la îndemână. De la tablouri cu ață împletită, până la felinare, lămpașe, dream catcher sau sticle decorate și pictate manual. Tot ce trebuie este să ai curaj, imaginație, răbdare și nu în ultimul rând, timp. Am așa o mulțumire sufletească atunci când reușesc să fac ceea ce mi-am propus și sper să nu renunț la această pasiune care mă relaxaează și îmi multumește sufletul și pe cei care se bucură de lucrările mele.