M-am născut pe 17 martie 1958, la Buhuşi-Bihor, am studiat la Facultatea de Geologie şi Geofizică din Bucureşti. După studenţie, mi-am legat viaţa de ţinuturile Vâlcii, m-am căsătorit și am profesat ca inginer geolog la Întreprinderea Minieră Vâlcea, iar primul meu loc de muncă a fost la Cataracte. Cine bea apă din Lotru, nu mai pleacă niciodată, iau eu am băut din această apă, soţul meu fiind brezoian. Dragostea mea pentru crearea de costume populare sau orice alte obiecte tradiţionale vine dintr-o poveste. Bunica maternă a rămas văduvă şi a trebuit să crească şase copii, bunicul fiind plutaş pe Bistriţa. Noi suntem şase fraţi la părinţi, iar mama ne-a învăţat de mici să lucrăm cu acul. Aşa am început să fac broderii, lasetă. În vremea studenţiei, acul şi aţa mi-au adus un plus de prosperitate, iar la cursurile lui Emil Constantinescu, fostul şef de stat, îmi amintesc cum brodam pe sub masă, iar un coleg lua notiţe de mineralogie după spusele profesorului. Vestea despre talentul meu de a broda s-a dus repede, iar toţi cei care voiau mănuşi, fulare, veste, rochii, căciuli sau orice alt obiect tricotat, apelau la mine. Aveam bursă la facultate iar cu ceea ce lucram eu atât pentru studenţii români dar şi străini, mi-am asigurat un trai decent, scăzând astfel povara financiară de pe umerii părinţilor. Tot cu ajutorul acului şi aţei am cunoscut o doamnă care era casier la Opera Română. Când se stingeau luminile, mă lăsa să intru în sală şi aşa opera a devenit pentru mine ca un balsam al sufletului. Am fost solistă în corul universităţii, am avut o studenţie plină de farmec şi poveste, am învăţat cele mai frumoase colinde de Crăciun și am călătorit în toată țara. În perioada cât am fost angajată la Întreprinderea Minieră Vâlcea, am lăsat deoparte lucrul cu acul şi aţa. Nu era tocmai uşor să fiu şefă de sector şi să am în subordine bărbaţi căliţi în galeriile subterane de unde se extrăgea feldspatul sau să lucrez la salina de la Ocnele Mari. Mă trezeam de la patru dimineaţa şi veneam acasă seara. După anul 2000, sectorul minier a început să scârţâie, iar din 2006 am hotărât să rup definitiv cu mina. În sufletul meu s-a reaprins vechea pasiune și am intrat în categoria meşterilor populari. Am participat la zeci de manifestări tradiţionale care au avut loc în judeţ şi nu numai. De la modelele de veste şi fuste ţărăneşti lucrate cu migală, la iile cusute cu mult gust, la minuţiozitatea broderiilor, toate au impregnate o parte din frumuseţea sufletească pe care o văd în jur. Mă documentez foarte mult. Fără un studiu temeinic inspiraţia nu ar fi îndeajuns. Merg adesea la bibliotecă şi studiez lucrări de etnografie, iar deseori, noaptea mă trezesc şi creionez modele. Mi-a plăcut dintotdeauna să reţin fizionomiile oamenilor. Papușile mele sunt inspirate din povești sau de pe internet. Visez un model, îl văd, îl simt. Mă inspir din basmele lui Ion Creangă. Fiecare jucărie confecționată de mine reprezintă un personaj. Vreau ca fiecare jucărie să poarte amprenta mea. Nu le copiez și nu le fac pentru bani. Fiecare păpușă este o părticică din sufletul meu Ca voluntar, am făcut la Brezoi un cerc la care au venit 20 de copii, pe care i-am cazat la mine acasă şi am încercat să-i învăţ din ceea ce eu ştiu. Mi-aş dori să găsim însă un spaţiu mai adecvat şi să pot face acest lucru în alte condiţii, să nu mă mai lovesc de inerția autorităților. Sunt mereu aproape de copiii care vor să înveţe că se pot face lucruri extraordinare din ac şi aţă.